Timpul meu si timpul tau

Intotdeauna m-am gandit la timpul meu, insa niciodata la timpul tau. N-as putea sa explic de ce si probabil, nici tu n-ai sti sa raspunzi la asta, desi faci aceeasi greseala egoista. De ce ne raportam mereu la timpul nostru si de ce totul se limiteaza la” eu, mie, imi, -mi… adica egoul de care nu suntem in stare sa scapam si care ne domina existential.

Ma gandesc, daca as putea sa incep acum sa ma gandesc la timpul tau, la temerile tale…, lasandu-le la o parte pe ale mele. Nu cred ca as putea face asta, oricat m-as stradui… insa, cu siguranta, voi incerca.

De cate ori ma gandesc la timpul tau, imi vine in cap timpul meu si ce as putea sa fac cu el… iar in multe dintre situatii, pot sa te asigur ca fac mai nimic cu timpul meu cel pretios… asta cred ca ti se intampla si tie, dar, la fel ca mine, nu vei recunoaste vreodata ca timpul tau nu e mai pretios ca timpul meu.

Timpul care omoara si salveaza, mereu neindurator cu mintile noastre prea mici pentru a-i intelege dimensiunea … timpul, doar timpul… nu conteaza al cui…