O sa scriu pana voi obosi, iar de fel, obosesc foarte greu… nu stiu de unde imi adun rabdarea de a suporta tot ce fac autoritatile astea care manageruiesc banii europeni, pana mai ieri unii si de ieri incoace altii, dar, in fapt aceeasi Marie… palaria pare usor schimbata, dar n-as baga mana in foc…

Ma trezesc eu fain frumos cu aproximativ o saptamana si ceva ca, un act aditional initiat de AM POSDRU la contractele pentru strategice au fix la sfarsit (undeva dupa partea cu vizibilitatea proiectului, parte pe care eu nu o citesc niciodata, ca nu ma intereseaza) un articolas prapadit in care se mentioneaza intr-o doara ca s-au schimbat anexele la contractul de finantare. Printre diverse anexe, desigur se aflau si cele aferente raportului financiar. Oarecum panicata de faptul ca anexele ar putea fi schimbate radical, ma perpelesc de una singura si mai apoi cu una dintre colegele mele, responsabil pe parte tehnica, pana se face 9 si ceva si sun la AM pentru clarificarea situatiunii si rezolvarii asa-ziselor mele probleme.

Redau fara ghilimele (deoarece nu-mi amintesc exact fiecare cuvant rostit de catre mine si de catre cealalta persoana, deopotriva) discutia pe care am purtat-o cu o d-na a carei nume, din nefericire nu l-am retinut, desigur dupa ce am sunat pe la vreo 3 departamente, fiecare dintre acestea trimitandu-ma respectuos la plimbare.

- buna ziua, ma numesc ….. si sunt manager financiar al proiectului …. Doresc sa intru in posesia anexelor la contractul de finantare, anexe modificate prin actul aditional nr 1 la contractul de finantare.

- buna ziua, va rog sa faceti o solicitare scrisa in acest sens si vi se va raspunde…

- nu ati inteles, nu am timp sa fac solicitare scris, am nevoie de anexe acum, deoarece mai am cateva zile pana la deadline si timpul nu-mi permite o astfel de procedura

- bine, am inteles. o sa va notez aici si o sa va transmit anexele cat mai curand posibil, dar nu astazi pentru ca noi suntem in audit si nu avem vreme de astfel de actiuni. tot personalul din AM este ocupat cu auditul …

- nu ati inteles, eu am nevoie de anexe astazi, deoarece sunt obligata prin contract sa predau raportul la o anumita data, in caz contrar retragandu-mi-se finantarea. din nefericire nu am intrat in posesia acelor anexe si nu din vina mea…

- repet, imi pare rau, insa nu va pot transmite aceste anexe astazi. voi incerca sa fac asta zilele urmatoare.

Si sa fi tot trecut de atunci vreo luna jumate… o fi la ei timpul mai relativ decat la noi beneficiarii si fraierii lor totodata. Eu am intrat in posesia acelor anexe, caci mai avem un amic, o cunostinta, un prieten etc… si uite-asa ne mai ajutam unii pe altii… caci jungla e mare si ingrozitor de neagra, dar beneficiarii aia saracii, care sunt inocenti si fara experienta in acest hatits de hartii si proceduri de cacat si incerte, cum mama ma-sii se descurca??

O alta retorica care ma obsedeaza e aceea care priveste relatia AM POSDRU-ului cu beneficiarii. Nu am primit absolut niciun raspuns scris de la niciun om de la aceasta autoritate desi am transmis nenumarate intrebari la care mai astept inca raspuns… rabdatoarea de mine… primele intrebari pe care le-am adresat au fost undeva prin luna martie… dar mai astept, caci sunt tanara si sigur o sa am noroc sa ma bage cineva in seama pana mor…

… la fel de dezamagita ca acum cateva luni cand m-am apucat de manageriat dpdv financiar proiecte strategice…

S-a dus cu regula cum ca se depune primul raport tehnico-financiar in momentul in care s-a cheltuit 25% din prefinantare.

Acum, regula spune ca, pentru proiectele de pana la 1 an decontul se depune cand s-a atins o cota a cheltuielilor de 15% din totalul eligibil; pentru cele de pana la 2 ani procentul cheltuit trebuie sa fie de minim 10% din totalul eligibil, iar pentru proiecte mai mari de 2 ani procentul cheltuit trebuie sa fie de 5% din totalul eligibil.

Toate astea, cu respectarea conditiei ca, in maxim 6 luni de la primirea prefinantarii sa fie depus un raport tehnico-financiar si desigur, cu conditia ca proiectul sa fie strategic.

Sunt foarte multi cei care nu au inteles ce inseamna o conventie civila. Asta s-a intamplat ori ca nu au avut chef sa citeasca cu atentie prevederile din codul fiscal, ori ca au sperat sa nu observe cineva, ori ca, de ce nu, sunt inconstienti si le place sa traiasca la limita pe bani europeni.

Asadar, conventia civila este acel instrument civil care iti da dreptul sa desfasori o activitate remunerata, insa nu pentru mai mult de 10 ore pe saptamana, ceea ce ar duce la o norma de 25%. Acum, ca totul este clar sau cel putin asa ne face codul fiscal sa intelegem, mie imi vine o intrebare tembela in creier. Cum poate un “financiar” sa-si imagineze ca acea conventie poate fi indestulatoare pentru personalul bugetat cu 4 sau 6 sau 8 ore/zi?

Cu alte cuvinte, dragi financiari, nu sperati sa nu se remarce ca aceasta conventie va lasa cateva ore neprestate practic pentru ca acest lucru duce la constituirea unei economii care, in proportie de 99,9% se va restitui finantatorului, pentru ca s-a dovedit ca sunt foarte putine cazurile in care sume bugetate la capitolul de personal au fost realocate pe alte capitole ale bugetului.

De aceea, personal, am recomandat, chiar si in cazul trainerilor, coacherilor etc sa se intocmeasca mai degraba un contract de cesiunea dreptului de autor decat o conventie civila, asta in cazul in care trainerul nu este PFA sau nu PJ, astfel incat sa fie legal indreptatit sa emita factura. Intotedeauna un contract de cesiunea dreptului de autor protejeaza mai bine decat o conventie civila opera pe care trainerul o va cesiona.

Inspiratie maxima!