Timpul si aducerile aminte

Mi-am adus aminte zilele trecute de anii ‘90, ani nebuni ai unei perioade de exprimari de tot felul. Mi-aduc aminte de jeansii rupti si de bocancii pe care ii purtam vara pe la vreo 38 de grade, iar vecina de la etajul 2 ingrijorata, ii spunea mamei sa-mi cumpere niste sandale sa nu ma mai lase sa umblu in bocanci… iar eu zambeam cu superoritate si substrat: ce stie biata femeie de heavy metal, black metal, de sunetul nebun al unei chitari incinse in acorduri si vocea stridenta a lui King Diamond de la Merciful Fate…

Nebuna si frumoasa… nonconformista si de ce nu epatanta; asa vad acum perioada anilor ‘90 cand cautam in orice, ceva special, altfel decat normalul/obisnuitul.

Ma intreb acum, daca vecina mea (ingrijorata ca port ghete vara) mi-a dat vreo sansa de revenire pe drumul cel bun. Ma intreb acum, daca isi imagineaza ca eu, la randul meu am ajuns sa nu inteleg adolescentii. M-am indepartat atat de tare, oare, de nebunia adolescentei…?? Probabil ca da.