Alabamasong’s Weblog

Mi-am adus aminte zilele trecute de anii ‘90, ani nebuni ai unei perioade de exprimari de tot felul. Mi-aduc aminte de jeansii rupti si de bocancii pe care ii purtam vara pe la vreo 38 de grade, iar vecina de la etajul 2 in grijorata, ii spunea mamei sa-mi cumpere niste sandale sa nu ma mai lase sa umplu in bocanci… iar eu zambeam cu superoritate si substrat: ce stie biata femeie de  heavy metal, black metal, de sunetul nebun al unei chitari incinse in acorduri si vocea stridenta a lui King Diamond de la Merciful Fate…

Nebuna si frumoasa… nonconformista si de ce nu epatanta; asa vad acum perioada anilor ‘90 cand cautam in orice, ceva special, altfel decat normalul/obisnuitul.

Ma intreb acum, daca vecina mea (ingrijorata ca port ghete vara) mi-a dat vreo sansa de revenire pe drumul cel bun. Ma intreb acum, daca isi imagineaza ca eu, la randul meu am ajuns sa nu inteleg adolescentii. M-am indepartat atat de tare, oare, de nebunia adolescentei…?? Probabil ca da.

Zile nesfarsite, ganduri neterminate, amintiri blande si dragi. Zambetul protector, statura inalta, ochii calzi… o uriasa amintire care ma copleseste in fiecare seara. Acelasi gand de luni de zile… un dor care ma doare.

Luna mai, luna cea mai curata si luminoasa, cand verdele copacilor este perfect si te imbie la plimbari prin parc, pe strazi, aiurea, fara tinta. Acum insa e altfel, ploua si e frig … Va mai trebui sa treaca un an ca in asteptarea perfectei luni mai. Cred ca in fiecare luna mai am scris despre nostalgiile si visele mele, acum insa nu mi le pot ordona. Cu sigurante el am, exista acolo intr-un colt de creieras, de suflet, numai ca nu le pot asterne…

Sa fie ploile de vina, sau pur si simplu asa a fost sa fie; sa nu am inspiratie…

Mi-aduc aminte mereu de plimbarile indelungi de pe faleza Dunarii, acolo unde salciile te inseamna la visare, la introspectii launtrice… Am un dor nebun de zilele de mai pe care le petreceam linistit in adolescenta, cautand mereu locuri tot mai frumoase in care sa simti ca renasti in verdele nesfarsit al copacilor.

In ficare an, luna mai imi aduce alte trairi, alte doruri nebune, alte dorinte si alte viziuni despre ceea ce ma inconjoara. Cu toate astea, isi pastreaza neschimbat parfumul, ramane impietrita ca senzatie… si ma gandesc acum iarasi la acelasi verde infinit din abia ivitele frunzulite ale copacilor.

Luna mai…

Si uite-asa castiga CFR Cluj campionatu’. Traiasca ungurii!!! si uuuaaaa ciobanu’ cu steaua lui cu tot, cu banii lui, cu milioanele lui de euro….

Pentru prima data in viata mea de nemicrobist, m-a interesat meciul asta al CFR-ului si m-am bucurat ingrozitor ca a pierdut Steaua; de fapt, m-am bucurat ca a pierdut Becali, ca Steaua nu ma intereseaza catusi de putin, dar ciobanu merita sa i se dea peste bot, sa mai taca draq din gura, ca spurca limba romana.

De ce nu intra si analfabetul de cioban in puscarie? sau spagile si blaturile pe care le face nu sunt ilegale?

Sambata, m-am dus si eu la Ikea ca orice pamanteam care mai are nevoie de doua rafturi la sifonier si cand ajung in parcare, ce sa vezi? Tot bucuresteanul era in Ikea, Mall, Carrefour, Practiker si ce monstri or mai fi p-acolo. Masini parcate pe bordura, pe banda de circulatie, peste tot, ca ceea ce conteaza e sa-ti bagi tu masina undeva si dupa tine potopul.

De ce ziceam ca se verifica? Ca o bucuresteanca declara nvinovat, la nu stiu ce post TV, in lunea pastelui ca se afla in Cora de plictiseala, pentru ca afara ploua si nu avea cum sa se plimbe prin parcuri. Deci, mai nou, bucurestenii isi fac un obicei din a se distra cautand loc de parcare in baneasa, parcaile de la Cora, mall plaza, carrefour si mai stiu eu pe unde, ca ce naiba sa faca in casa?

Distractiv, nu?

Nimanui sau doar unui “profesionist”. Cui ar putea sa-i treaca prin cap sa faca o cheltuiala pentru un serviciu care presupune respectarea procedurii de achizitie publica prin cerere de oferta.

Oare cate dintre proiectele PHARE facute de catre IMM-isti sunt pe bune? Cred ca niciun IMM-ist nu respecta ceva din cererea de finantare. Scriu un proiect ca sa-si traga banii si o fac pe minunatii si pe corectii. Am intalnit unii foarte profi, care pana la urma s-au manifestat ca niste diletanti.

Probabil ca ONG-istii aia ciudati si saraci, sunt singurii care mai fac proiecte “pe bune”. Spun asta pentru ca am facut rapoarte financiare atat pentru ONG-isti cat si pentru IMM-isti. Prin comparatie, cele doua categorii sunt la poluri opuse, adica ONG-istii sunt foarte “profi” in timp ce, ceilalti sunt niste amarati de diletanti care nici macar nu au invatat sa fure inteligent. Oare cat cred ca le merge? Oare cat isi imagneaza ca vor scapa de lista neagra sau cat va mai trece pana li se vor retrage finantarile acordate deja??

Si consultantii astia din business se impart in doua categorii (vorbesc de astia pe fonduri nerambursabile): unii care sunt fara viziune, fara experienta si neciopliti in tot ceea ce fac dar convinsi ca stiu totul despre acest domeniu si nu accepta nici un fel de parere, ceea ce te ajta sa-ti dai seama foarte simplu ca e bine sa stai departe de ei. Cealalta categorie este a celor care sunt scoliti p-afara, au CV-uri rasunatoare, experienta nesfarsita si care, la final, dau cu mucii in fasole prin atitudine, ca cu asta nu se prea pricep… spun asta pentru ca am intalnit si de unii si de altii.

Noroc ca eu am scapat si de aia care sunt tampiti dar au o parere foarte buna despre ei si de ceilalti care sunt foarte scoliti dar degeaba. Firme serioase nu gluma….

Si iaca ca mai avem un pic si ne procopsim si cu manelistu’ asta in politica. De fapt, e perfect logic si justificat, daca e sa ma gandesc la o aparitie a astora in politica. Irina Loghin in Parlament iar asta in consiliu’ local din Stefanesti.

Diferenta dintre cei doi e ca, prima canta muzica romaneasca autentica, ceea ce face sa-si merita locul in Parlamentul Romaniei, adica in topul politicii, in timp ce manelistu’ e manelist si tre s-o ia de jos, numa’ de n-ar urca pe scara ierarhiei politice ca Dumnezeu stie unde om ajunge cu conducatori d’astia.

Da’ ma intreb cum o sa faca asta cu “dusmanii mei”, “pretenii mei”, “banii mei”…. saracul om … o sa-i fie greu, da asta e, se sacrifica si el pentru binele neamului.

Il asteptam si pe Guta in politica, ca asta chiar mi se pare ca are potential; chiar si pe Sorinel pustiu’ si Adi de la Valcea si ma scuzati, dar nu mai stiu celebri d’astia. Asadar, sa le dorim la mai mare, ca se pare ca ne place…

Pluralul substantivului “rucsac” nu este “rucsaci” asa cum toata lumea sau aproape toata lumea stie/crede/banuieste/intuieste ci “RUCSACURI”.

Suna ciudat, insa folosind vreme indelungata un termen, acesta iti devine firesc si familiar fara sa-ti mai pui vreodata problema ca il poti folosi cu sens gresit sau cu forma gresita.

De ce ne place sa schingiuim limba romana in halul asta, de ce nu avem respect pentru ea?

Marea si vechea mea iubire: Barcelona. De-ar fi sa mai trec prin Barcelona de o mie de ori, tot nu mi s-ar parea suficient.

Nu stiu ce ma fascineaza: aerul, oamenii, cladirile, strazile pietonale, cafenelele de pe trotuare, felurile de mancare sau pur si simplu totul, absolut totul ma fascineaza si ma cucereste la nesfarsit.

Pana si ciudatii cu zeci de piercing-uri peste tot, mi se par din peisaj, de acolo, ca facand parte din atmosfera boema a orasului astuia.

In Barcelona la ora 10 dimineata, deja ai impresia ca au inceput meeting-urile; e o forfota innebunitoare inca de la primele ore ale diminetii pana cel putin pe la 10 seara, cand oamenii incep sa se retraga de pe strazi, luand drumul catre hoteluri, baruri, cluburi, cafenele…

Plaza Catalunya … superb loc unde sa stai sa-ti bei cafeaua si sa te lasi purtat de ganduri calde, placerea de a fi mangaiat de soare, de a privi sutele de porumbei adunati in mijlocul pietei in asteptarea generozitatii oamenilor… piata asta te copleseste inca din primul moment in care o vezi si parca nu-ti mai doresti sa pleci de acolo…

Barcelona, orasul sufletului meu…

Am auzit ca, mai nou sau mai vechi se poarta folosirea CV-urilor expertilor pentru castigarea proiectelor/licitatiilor pe nerambursabile si dupa aia ori nu i se mai spune nimic “expertului cu CV-ul” ori i se explica tacticos ca nu a fost castigata licitatia sau dupa caz, proiectul.

Nu ma gandisem la asta pana acum, insa de curand, mi s-a confirmat ca o firma care reusise sa ma pacaleasca, pozand in echipa perfecta, profesionalizata maxim si fara urma de cusur, aplica tertipul cu CV-ul pentru reusitele proprii, motivand de fiecare data o viitoare colaborare “project based”. Hahaha, ce aberatie de doi bani!! Daca iti va cere cineva o colaborare project based, sa-ti pui macar o intrebare, daca iti cere si CV-ul pentru a aplica pe o licitatie etc, sa-ti mai pui o intrebare, daca nu te suna in termenul stabilit, sa fii sigur ca sunt tepari.

Intre doua firme, una imbracata in frac si rochie de seara si alta imbracata in jeanshi rupti si nespalati, o prefer pe ultima. Alegerea este clara si fara echivoc. Cea de-a doua nu incearca sa pozeze in ceva ce nu este, stiu la ce sa ma astept si nu-mi fac griji ca-mi da la gioale pe sub centura.

La un moment dat o sa-ti povestesc despre astia cu fracul si cu rochia de seara si cu colaborarea project based :D.